Sony Xperia Z5 Premium, primul smartphone cu ecran 4K

de: Bogdan Cristea
03 09. 2015

La IFA 2015, cei de la Sony au prezentat Xperia Z5 Premium, primul smartphone dotat cu un ecran cu rezoluție 4K.

Cu siguranță, unul dintre cele așteptate telefoane în capitala Germaniei a fost Sony Xperia Z5, dispozitiv lansat în nu mai puțin de trei variante. Sony Xperia Z5 este de departe cea mai interesantă, smartphone-ul beneficiind de un ecran 4K, o premieră în industrie. Desigur, mulți s-au întrebat, atunci când au aflat pentru prima oară de planurile Sony, dacă este cu adevărat nevoie de un asemenea display pe un telefon mobil. Va exista o diferență atât de mare între calitatea imaginii pe un ecran 4K de 5,5 inci și cea de pe un ecran QHD de 5,5 inci?

Răspunsul, după cum spun câțiva dintre cei care au apucat să opereze telefonul, este simplu: nu. În ciuda celor 800 de pixeli pe inch pe care îi oferă Xperia Z5 Premium, utilizatorii de rând cu greu vor putea vedea o diferență între acesta și un telefon cu un ecran 2K. Mai mult decât atât, conținutul 4K nu se găsește în cantități foarte mari în acest moment, astfel că rareori vă veți putea bucura de display-ul de pe terminalul celor de la Sony. După cum scriu cei de la Phonearena, însă, unghiul de vizualizare este unul extrem de larg.

FOTO The Verge

Lăsând ecranul la o parte, specificațiile sunt demne de un vârf de gamă. Procesorul este un Snapdragon 810, același pe care l-am putut vedea pe Xperia Z3+. Acesta va funcționa alături de 3GB RAM, iar capacitatea de stocarea va putea fi mărită cu alți 200GB, prin intermediul slotului pentru carduri microSD. Bateria are o capacitate de 3.840 mAh, însă nu știm încă ce autonomie va avea aceasta, în condițiile în care ecranul va consuma, probabil, o cantitatea mare de energie.

Alături de ecran, una dintre cele mai discutate caracteristici ale telefonului a fost camera foto. Sony Xperia Z5 Premium este dotat cu un senzor de 23 de megapixeli, iar japonezii susțin că acesta are cel mai rapid autofocus disponibil pe un smartphone (0,03 secunde). Telefonul va apărea în magazine în luna noiembrie a acestui an, însă nu știm exact ce preț va avea și pe ce piețe va fi disponibil.

FOTO feature Engadget